vibrează goala sticlă o rătăcire surdă
poate mustind poetul pe sine s-a strivit
pășesc peste cuvinte cu iernile aprinse
de parcă am fost umbră de frunză licărind
în zorii potopiți de rouă rece crudă

dar nu există cruce doar vise cardinale
ce-am risipit cu pumnul cu sorbul sau condeiul
ademenit de clipa de-a învia prin scris
am dat uitării viața i-am luat în râs temeiul
pornind spre raiul dulce cu tălpile murdare

deopotrivă lepăd și beznă și lumină –
lingându-și ca un câine rănitul gând în luptă
dar cine? este mortul în mine nemurit
asemeni unui munte cu fruntea de cer ruptă
vărsându-se pe sine din neștiută vină

dormit-ați? vreodată un somn lipsit de pete
să auziți cum piatra tăcerile-și suspină
tot închinând cu dușii ușor vărsând paharul
cu litere de apă în pagina de tină
sau poate că e ploaia mușcând dintr-un perete

o! îmi tăiați la mână și semne și tendoane
să nu mai pot să rup ca mărul viața mea
în jumătăți de clipe – trăite jumătăți! –
în jurul meu vă strângeți cu răsuflarea grea
hai! otrăviți-mi apa ce-mi curge prin burlane

mi-a tremurat o stea pe aripi o secundă
sau nebunia lumii în baltă mi-a surâs
înlăcrimându-mi pasul cu sete nelumită
cuvintele în talpă în palme m-au străpuns
ca flori de cuie din fecioara mândră