voi mi-ați aprins cu patimă durerea
sau poate bezna mea a fost născută
încât din gură îmi răsare luna
cu fața ei de-a pururi nevăzută

disprețuind reci lemne putrezite
mă legăn în corăbii de mătase
și ce nu văd de dinspre voi îmi vine
în mine mările sunt calde și albastre

în juru-mi peștii se întrec în bancuri
sclipesc o clipă și sfârșesc mâncați
la fel sunt toți – fără deosebire –
cu solzii lor nevolnici și pătați

n-am pânze n-am nici ancoră greoaie
de neant mi-e dor mi-e silă-n orice port
bipezii gureși unsuroși în palme
îți fură chiar și banii puși ca ort

eu nu am bani nu năvăliți în urma-mi
nu sunt erou nu veți primi statuie
sunt fiul toamnei vitrege o vreme
și m-am născut din sâmburi de gutuie

un suflător de sticlă m-a închis
să țin de cârma raclei de mătase
stau pe-un suport de lemn cioplit
și văluresc în mine mări albastre