Cu vara pusă-n rafturi la păstrare
Detest cărarea albă de pietriș
Ce-mi freamătă sub pași, acuzatoare
Și îmi preface viața-n mărunțiș.

Îmi simt lumina ochilor cum seacă
De mila păsărilor fără glas
Și totul trebuia să se petreacă
Într-un scenariu sec de bun rămas.

Și somnul meu încet, încet începe
Să semene c-un câmp de bătălie
Cutreierat de aprigi cai și iepe
Mânați de zvonul setei din pustie.