nimic nu mai e cum a fost
toate mi se întâmplă acum mai aiurea
ca într-un film derulat cu repeziciune pe pielea unui crocodil bătrân
și căzut în dizgrație
dimineți rătăcite îmi răstoarnă pe pleoape întinderi de cețuri zălude
limbile ceasului se rotesc în neștire
timpul e ireversibil dar asta se știe deja


doar poemul acesta mai sparge rutina
umbra-mi ascunde o poartă abisal bănuită
de acolo-mi țâșnesc în piept amintiri cu rime împerecheate
cu atâtea anotimpuri vrăjite aș putea deschide o expoziție
cu vânzare sau mai bine cu frunze


draga mea,
nu mai știu nimic despre tine
de aceea îți scriu acum că mi-e bine și mai ales
dor











(Fotografia îmi aparține.)