copiii
florilor de cântec în noaptea asta au să tacă
împrejurul eclipsei din suflet
petalele tale
cuvinte îmbrățișate înserare

e atât de târziu încât mă sperii
simt că am fost violat de ziua de mâine
și nici durere nu am simțit
și nici regret
doar un sensibil nimic
aproape scârbă sau plăcere

așa de mult am visat să nu uit cum a fost
prima oară
încât nu mai pot adormi
decât legându-mi între ochi
lanțul de la ușă

niciodată nu reușesc
câinele preferat al scării noastre își vâră
botul negru în toc
și mușcă în gol până când
oxidarea îi scutură dinții îngălbeniți
și frica roșie
curajul incolor
și pasul lin al sunetului inodor

îți despletești dorul ca și cum
ai despleti cocul unei statui
ești
goliciune acoperită de păr
sau țurțure de gheață scurs din lacrima
unui porumbel

mi-e frică de el! mi-e frică de el!
scrii obsesiv pe fiecare fotografie polară
apoi ascunzi albumele în frigider
să nu se altereze împerecherea

și m-am trezit urlându-mi insipid:
marș bubico să nu te muște doamna!