Iertare

În noaptea de tăciune, când stele dispar
Și luna se retrage complice într-un nor,
Doi lotri vin să fure râvnitul armăsar
Și-amanții se îmbată în ilicit amor.

Cerșește îndurare făptașul cetluit;
Ochii-l străpung cu ură și-n suflet este ger,
În zorii reci ai zilei județul e-mplinit:
Se zbate silnic trupul între pământ și cer.

Iubirea vinovată se ascunde-n crugul nopții,
Și timpul parcă tinde spre minus infinit,
Îngemănați de fire se lasă-n voia sorții,
Căci, despărțiți, viața lor s-ar fi sfârșit

Ei de morala lumii nu vor să țină seamă,
Cu arșiță în trupuri, nebuni de fericire;
Și dacă fariseii cu legea îi condamnă,
Tu iartă-i, Milostive, pe hoții de iubire!