Canarii morti au apucat sa cante requiem.
Canta la nunta lor prost facuta in negrul nestirii.
Stii? In cele din urma se bucura de neexistenta lor…
Macar nu mai sufera de foame…
Dar… Iata… alaturi un om care canta un cantec asemanator.
Ce te faci cu el? Ca asta nu-i facut doar din foame.
Ce faci cu un om care simte?…
Ce faci cu cel care afli ca moare, omoara din simt?
“Sa-i dam de pomana!” tipa unu din curs…
“Lu ma-ta de-i dai ii e deajuns?”
“Ei… poate-i trebe un vin…”
“Pe dracu… De vrea iubire? Crezi ca-i de-ajuns sa mergi la mormantu-i din an in paste?”
El tace… tace si el…
Se-apleaca pe ganduri rand dupa rand, si-asculta simtirea…
“Pe dracu…” raspunse un altul…
“Asa-i…” intareste un tertum..
“Fiu-miu de-mi da un kil de tuica, nu mi-e deajuns” glumeste un altul.
“Iti dau o tona… ti-o dau de pe-acum.
E a ta dupa moarte, si-o fi la lui fii-tu si fiu lu fii-su tot dupa moarte…
Cu ce te ajuta?”
Pierise si rasul, pierise si gluma…
“Moartea-i o moarte”, “Moartea-i de tot”… doi intr-un glas.
“Asa-i dragii mei? Moartea-i de tot? atunci cum cantam?”

29.10.2005