de aceea îți spun


eram femeia ta, nu știai.
prea strâns înfășurat gleznelor vedeai numai până în carne,
alungai anotimpurile mereu în aceeași succesiune
unul după altul înțepându-le
cu minutarul
de când cu răpirile astea de frunze ți-a rămas doar unul,
speriat și isteric


orbit,
mă ademenești acum trestie,
organic deșirăm arderi îndelung mocnite sub piele,
ne facem nod pe firul trăirilor și numărându-le
invers
prevestim sonor descompunerea în zvâcniri



ca și când