Aș vrea să fiu o stalactită.
Picături de dragoste ar cădea din mine
Și te-ai forma tu, o stalagmită.
Apoi vom încerca să ne atingem.
Din mine va porni întreaga-mi dragoste;
Ne vom apropia ușor, ușor…
Apoi ne vom uni într-un singur trup,
O singură ființă,
O coloană de calcar…
Și vom susține cu iubirea noastră
Întreaga boltă a lumii – peștera.
Nimeni nu ne va putea despărți:
Nici timpul, nici întunericul,
Nici chiar noi înșine!
Ci ne vom întări iubirea cu picături de calcar
Dizolvat în apă de suflet:
Soluție de intersecție de om cu om.


Dar vai!
Am uitat că oamenii sunt curioși…
Ne vor descoperi lumea,
Vor lumina peștera
Și ne vor arăta cu degetul.
Iar un ghid cu mustață din materie și atomi
Va spune:
“ – Priviți o coloană formată prin voința naturii,
Pipăiți-o , nu vă fie teamă,
E doar calcar: Apă și carbonat de calciu.”

Iar liliecii vor zbura în jurul nostru,
Lovindu-ne cu aripile lor reci.


din "În noi e un cer mai adevărat"- Tel-Aviv-1984 (C).