Pe mâneca albastră-a acestei seri tăcute
Scriu cu timiditate, un scurt răvaș spre tine
Ce nu vei ști vreodată, precis de unde vine
Din ziua ce urmează sau zilele trecute.

Îți las spre deslușire îndemnurile mute
Si sufletu-mi prin vorbe îl picur și-l sădesc
Nu te cunosc și totuși... cumva te deslușesc
N-am să mă pierd în verbe și nici în atribute.

Citindu-te găsisem o stranie bucurie
Pe pagina de gardă a cărții ce ai scris
Pășisem fără voie în lumea ta vis
Te vizitam acolo, pe foaia de hârtie.

Încredințează lumii acea copilărie
Mai e încă nevoie de lucrurile pure
Să nu permiți tristeții condeiul să ți-l fure
Tu n-ai sfârșit povestea, continuă, te scrie!