de umeri mi-atârnă povara de vise
zdrobite de alții, de mine ucise
în gloduri m-afundă, iar zările-mi frânge
tristețea amară ce-n pieptu-mi se strânge

crescusem cu fața-ndreptată spre soare
credința că pot îmi părea o onoare
doream să cuprind tot albastrul în minte
ținteam înspre piscuri și astrul fierbinte

mânam energii înspre noi cutezanțe
de oameni legam însutite speranțe
............
dar prima minciună mă-ngheață pe loc
iar rugul rușinii mă mistuie-n foc

o singură umbră a fost de ajuns
să schimbe o stare din râset în plâns
și jur împrejur asistența în muget
pornește mustrarea ce crește în cuget

îndreaptă spre mine ocările toate
și ziua senină se schimbă în noapte
ucis de minciuni și de alții strivit
am vise povară ce-n glod mă trimit