atât se încuvântă că omătul din ceruri n-are un’ să cadă
ning înspre soare fulgii morți pe ruguri oameni de zăpadă

am încălțat piciorul cu ideea ștergem intrările-n fast-food
cu bucile obrajilor umflate regurgităm cum s-ar usca un lut

din cărți bătute-n cuie facem troc să ținem la un loc lătura
noi suntem caii iluzorii pe care nu-i spăimântă lătrătura

de creier am întins cu tiv am așternut cearșaf pe dricul gol
celulele care priveau mirate cum în wc-ul vieții a intrat un trol

biochimia stăpâne genetica au formule anume scrise de tine
și dacă n-o fi să crăp astăzi cu siguranță mă voi face bine

genomul meu e o scară de bloc are apartamente numerotate
după fiecare ușă horcăie porcul sintetic răsturnat definitiv pe spate

aproape doare ustură taie guițatul lui măsurat și în rime
chemați armata salvării medicul fericirilor e bolnav și nu vine

mai repede zoriți-vă uite i-au extras deja inima splina ficatul
și mațele pe dos le-au întors au curățat cu apă fierbinte rahatul

cine îmi dă sufletul prin mașina de tocat și renasc prin tulumbă
de ce îmi sunt toate amestecate iar cerul înstelează a umbră

parcă ieri purtam cojocel de miel și opinci de porc și mințeam
steaua sus răsare fiecărui geam