îmi trec mâinile prin sufletul ei
ca și cum i-aș mângâia părul care crește din sine
dragostea ce mi-o poartă îmi mușcă degetele
mângâierile
sau numai pielea de amprenta căreia
fericirea - scamă pescuită din aer –
preț de-o secundă se ține

a cui ești tu? îi întreb umbra
așa frumoasă și blândă de parcă nu te-ai născut
din cuvânt
a
c
u
i
…
sunetul întâlnește peretele
tot ce simt de tencuială s-a frânt

zâmbetul meu
arată a tablou căzut într-o parte
rama are un colț îndoit
probabil
pictorul a însemnat pagina rămasă necitită
din carte

eu nu simt de tot durerea
cât ai simți de emoție un nod pus în gât
nu am voce
nu am ritm nici măsură
și totuși de urât îmi vine să cânt

praful stă în loc (mă ascultă!)
în el conturul are forma întreagă
nu o să mă credeți
nici eu nu cred
dar dă din cap și pare să înțeleagă
fiecare expresie a dorului meu

abia atunci pricep că sunt singur
în univers
în lume
în casă
și că de fapt
locul în care tu începi mă apasă