mă confundă lumea cu altul
de câte ori ies pe stradă cineva mă înjură
eu însă mă știu nevinovat
n-am fluierat după femei n-am
scris „muie” pe ziduri și
n-am dat pumni sau picioare în gură

eu am scris femeilor cîteva poezii frumoase
și uneori de rușine le-am pus în cutia poștală
toate începeau cu
سس مة darلرس كم/iubiمن ول psiعدد حكoase
și se terminau într-un sentiment blur
alteori le-am agățat în copacii înfloriți
de la școală

unde așteptau agățate zile în șir
schimbau între ele impresii și rime
după un timp au format perechi
de sinonime

și noi tot așa am ținut-o un timp
cînd te așteptam să ieși după ore la
șapte și-un sfert
și tu credeai că sunt un poet
cu cercel în ureche
și iambul inert
mă agățai lîngă poșetă pe umăr
și-mi cereai să-ți recit un sonet

abia tîrziu mi-am dat seama
m-ai confundat și tu cu altul
cînd mi-ai spus într-o zi: cu cine semeni
domnu’ doctor
ce naiba?
cred că port în pîntece un haiku d’ăla mic
dacă n-or fi chiar gemeni