m-am îmbrăcat în haina ta verde și nu pot ieși în soare
pielea mea devine din ce în ce mai transparentă
absență în doi timpi inima îmi bate nefiresc
se cojesc orele de nesomn le mușc miezul au gust incredibil
de nepreaiubire
ce fals îmi sună azi orice cuvânt
vreau să mă plimb prin timpurile când
nimeni nu scotea o vorbă
și nu se inventaseră dezamăgirile



neîmpreună suntem și uite e simplu haina ta verde
are alt timp încheiat
hai să lăsăm la copt câteva seri și
să rătăcim unul fără altul
mie lemnul vechi și piatra spartă îmi dau peste cap inima
tu poți strânge-n pumni orice anotimp fărădesăvârșire



stau de vorbă cu cel din lacrimă îi povestesc
despre vremea când aveam trei cactuși înalți și nici o secetă
nu mă ascultă e dus într-un vânt prea rece și atunci
las cuvintele deoparte și
plec în lumea celor fără de ape