m-am plimbat toată ziua prin parc
în loc să mă plimb, ca de obicei, prin gânduri
asta m-a costat mult

m-am apropiat de un copac
aș fi vrut să trăiesc asemenea lui
lacrimile să-mi plece ca niște frunze

am privit animalele
aș fi vrut să trăiesc asemenea unui animal
am privit pe rând
gardurile, casele, strada

mi-am dat seama
nu mai doream să trăiesc lângă oameni
eram singură
parcă începusem să te visez din nou
îți spuneam că
pământul este icoana noastră
te rugam să vezi visul meu

copilul meu mă întreabă
de ce nenea ăla repară zidurile
că sunt albe
se construia o casă
eu nu construisem nimic
făcusem o cronică a însingurării
aveam gleznele înghețate
îl strângeam de mână
închipuindu-mi că am închis toate ușile
că nu trebuie să ne fie teamă.
într-o zi am să-i spun
cum cineva ne strânge și ne-mparte
ca într-un joc