E TIMPUL

RENUNÞÃ – nu mai e timpul
și nici nu prea mai este timp;
totul e repede, curge, urcă,
mai bine coboară
și eu doar „mă-ntunec”.

Renunță să mai fii altfel decât singur,
căci nici nu mai există un alt fel de-nsoțire.
În general renunță,
e mai bine, mai cald,
mai plin de nimic. Și totul
astfel așezat produce somn
și somnul monștri produce. „Din nou
e liniște pe deal – un clopot, ultimul,
s-a înecat în foc.”

Nu mai e clipa, vremea să intri
într-un spațiu închis
cu altcineva lângă tine, fiind că
mai mare-i rușinea să intri
acolo fără de noimă, fără de har,
decât tristețea singur de-a fi.

Renunță – e mult mai adânc
să ai nostalgii decât nedemne eșecuri,
mai bine-i să crezi că ai fi știut
să refaci însoțirea și doar că
norocul de-a nu mai fi singur,
doar el te-a lăsat. Lasă
de la tine și „acest pahar”, nu-l sorbi,
amar ar putea să îți fie.

Exiști – deci renunță
și astfel senină-ți va fi DELÃSAREA.