Dumnezeu a făcut lumea din nimic,
Orânduind toate spre a le lega
Din noile forme spre cele cerești...
Tu ești din nou un om răpus de patime,
Oare mai trăiești?

Corpul tău străpus de sulița durerii
Azi va încheia ultima cădere...
Te ridici în ochii rătăciți,
Căci glasul tău stins lumânarea a aprins
Spre cele pământești!

Turnat ca formă doar din lutul sfânt,
Þi-ai pus o piatră de moară în inima
Chinuită de profeții false și reci...
Calci peste șarpele orbului dintâi
Și spui încet cu glas puternic:

Cine e ca Dumnezeul lui?!