Doar dacă în calea uitării
Rămîn agățat de-un ponor
Să nu mai străbat vîntul serii
Pe drumul de ceață și nor...

Clișeu neclintit la o stîncă
Să nu mai prind șoaptele reci,
Pe viață-mi pui Doamne, poruncă,
Pe frunte-mi naști brazde-poteci!

Izvor nesecat, ești prea mare!
Eu, piatră la zid și baraj,
Adînc îmi imprim hibernare,
În lumea ce naște miraj.

Doar dacă dau frîu nepăsării
Și-alerg precum Pegas la nori,
Ascet fi-voi veșnic visării
Pe lumi tot mai arse de sori...

Rămîn ca un centru de viață,
Un punct etalon la etern,
Un punct unde vina se-nvață,
O cruce-ntre rai și infern...

Tu, Phoenix, renaște-te-n mare!
Să-mi speli de paiațe mirări,
Să-mi urci între nopți felinare,
Și dorul să-l pui între gări!