pe degetele-mi aspre cresc stânci ce plâng
menirea lor eternă
beau noaptea câte o cană cu lapte
dimineața tac
fac duș de durere și mor
atunci când mor și florile
c-așa îmi e destinul...
să mă târăsc pe vârfuri

dimineață scrânjită în ideologii despre trecut
copii
copii orfani
poveste din poveste în alfabet uitat
copii
copii orfani mâncând roua zerpezită de soare
copii
copii orfani
marfă de sezon expusă drept viață
libertate sinucigașă
ce mutilează viața în drumul ei spre moarte

admir neputincioș
rafturile unei serenade de salcâm
incantațiile mele ca niște torente
devin sculpturi în eternitatea
începută la nașterea mea