azi circulăm fără plăcuța de înmatriculare
incognito
fără umbră fără un diagnostic prezumtiv ca o
călătorie fără bilet de întoarcere pe un portativ
unde nu mai există muzică șoapte sau ploaie și
în general nu mai există nimic în afara unui
sine isteric și puțin supraponderal
fără sistem de referință ca un joc de all membri
clicuiri de dreapta de stînga disparate ca într-o vizuină fără contur
picături de neant fără identitate precisă
cine ce se alege
să arunce primul piatra căci fără de număr
mi-e ziua și clipele ne/numărate
de cei fără număr
nu mai ajung să-mi fac o radiografie de suflet
pune-mi tu diagnosticul mai dă-mi și un ceai din ierburi amare
numai scoate-mă din starea de veghe fără anestezie
am obosit să tot visez brațe deschise
dă-mi un umăr dă-mi ceva mai concret ca
un punct de sprijin pentru un somn fără perdea
ce mă face să uit că deschid ferestre spre mine
fără acoperire ca și vorbele
ca și o isterica de zile mari în cămașa de forță
atît de scrobită că nu mă mai ajunge de
arde-mi-ar pînă la os dorul
de ducă-se pe pustii părerile de rău
nu-și mai au rostul
mi se tot spune
dar oare ce mă mai poate face să-mi amintesc de mine
cea care și-a trăit nevoia de murire
toată într-un sărut?