Mi-e poftă de cuvinte și stele…

Îmi beau din minte gândul fluid ce cuprinde
Din timpul cuminte lipsa clipei.

Mi se usucă pașii voind să îi duc înainte,
Frunze de tomnă în vânt anodine.

Un os ca un deget îmi crește în creier
Și caută printre gânduri nepăsător,
Iscoditor, ca un vierme-n morminte.

Eu sunt profanatorul bisericilor sfinte.
Sparg țestele sfinților din icoane
Și becurile candelabrelor – lumânări neadormite.

Nardul parfumat de liliac înflorește.

Vând chipul Domnului pe treizeci de sfinte.
Pornografie fac cu cruci și oseminte…

Pe toate le adun și le duc înainte.

Fac clopotul glas ce bate în minte
Și cărămida rană între cuvinte…

Lucian Mircea Nincu: 14.01.2006.