Știu, iubita mea;
Te rugam de multe ori s-apari
Încercând chiar să-ți arăt calea;
Iartă-mă, atunci eram bolnav…
Dar să știi că văd, în urma meditației
Și mă simt acum mai bine,
De aceea-ți scriu, să nu-ți faci griji!
Te iubesc, mereu vei fi cu mine!

Așadar, chemarea nu-și avuse rostul
Tu de vrei înțelege paradoxul,
Căci a mea strigare-i din Infern
Iar tu meriți frumusețile din Eden.
Pentru asta, tu acolo stai;
Și-n momente de greu trai
Să fii tare, fără milă!
Căci din când in când te voi striga,
Ca să vii, eu în genunchi voi implora,
Dar te rog pentru atunci: să nu m-asculți,
Iubita mea!

Și să fii foarte-atentă,
Câteodată iți voi spune
Că-n final totuși e bine:
Ce dacă durerea este densă?
Presărată e cu fericire-intensă!
Și ce dacă-i suferință-n astă viață…?
Vezi, te-ai și schimbat la fată!

Te rog iar să nu ai milă,
C-al meu timp aicea curge…
De-o să vii, de o să vină,
Important e adevăr de vom alege!

Eu, mă simt acum mai bine,
De aceea-ți scriu, să nu-ți faci griji,
Te iubesc, mereu vei fi cu mine!