continui să m-agăț
de rănile albastre
deschise spre cer
înfășurat doar într-o clipă
solz din anaconda ce-a fost pe aici
și-a lăsat drept mărturie
privirea-mi
îndreptată către zare

mă leapăd și-alunec discret și onest
pe umerii grei mai port pântecul nopții
tălpile-mi spăl prin lacrima ierbii
și-n sufletul gol las să se-adune
din ploile ce cad neîncetat
culorile din care mă vindecam
altădată