Nu-mi clătina echilibrul luminii interioare,
Cu vorbe fel de fel, ce nu au nici un țel.
Nu-mi dărâma Poarta Sărutului,
Cu vorbe ruginite,
Dure ca bâta de lemn.

Nu-mi promite Coloana Infinitului în iubire,
Când faptele tale sărace
Nu-mi oferă florile nădejdii, pentru viitor.
Și nu confunda hărnicia firavei albine,
Cu munca de trântor.

Nu-mi promite nemurirea,
Ca piatra cioplită în Masa Tăcerii.
Alături de cei dragi caută fericirea.
Iar între prieteni, înfrânează-ți limbuția,
Să nu strâmbi pragul bunului simț.

Nu confunda pacea din zborul porumbeilor,
Cu croncănitul ciorilor negre,
Și nici cântul macabru al bufnițelor în noapte,
Cu imnurile înălțătoare de privighetori.

Și nu-mi călca intenționat firea calmă,
Cu talpa răutății tale,
Și inima sufletului meu bolnav,
După a ta iubire,
Căci vei plăti scump mâine,
Vei plăti foarte scump,
Om crescut fără iubire.

18 –04 –2005