Din fruct a izvorât păcatul
Ispitei dându-i iluzia dulceței
Și farmecul fecioarei
Cioplit în lemnul rece al dorinței.
Au încercat cu gândul vidul,
El păcălit,
Ea prea naivă,
Dar amândoi la fel de goi
În fața visului de nemurire
Cu care amăgirea i-a gonit.
Așa a început exodul...
Acum el își alocă mândru numele „bărbat”,
Iar ea se mai alintă uneori „femeie”,
Zâmbind din colții palizi de venin
Și cu privirea beată de-amintire,
Slăvind ispita și păcălindu-și limita,
Ce-n foame își scurtează orizontul
Lipind de braț un altul, fără milă.
Apocalipsa-i va chema tot împreună
La fel cum toată viața au lăsat să creadă
C-au fost o inimă, un suflet, un păcat.
Va fi atunci durere mare
Și bocete de nori crăpați de vreme,
Căci toți vor fi o apă și-un pământ,
Dar judecata se va face separat.