el trimite îngerii la căpătâiul viilor
le aduce pâine ca pentru ultima cină
și tace la fiecare ieșire din ape
ca și cum între oameni nu ar exista timp

el caută mereu secunde legate la ochi
se joacă de-a v-ați ascunsa cu moartea
râzând în pumni înainte de a-și adormi gândul

el nu are loc nici casă nici țară
când își amintește liniștea descoperă o femeie
cu năframă prea albă să îl poată păstra
îi lasă un sărut orbitor și o jumătate de dragoste
plecând mai departe într-o herghelie de lacrimi

el merge cu Dumnezeu în loc de inimă
își poartă ceasul la încheietura unui înger
nu se întoarce prin viață decât pentru o poezie
și atât