de ce au putrezit ciulinii iernii
ca doi puștani ce s-au bătut în parc
de ce băltoacele acestea zac
cum jinduie de alte racle
un avar

nu nimeni nu mai luptă
nici un pas înălțător
nu se mai face
precum o lebădă la patru ace
stafiile țin secera la brâu
grădina mea
ținutul meu
și
țara mea
sunt vorbe de desfrâu
hienele pe creier s-au rujat
sub ojă au ascuns otrava limbii

trotuarele au dale de ciolan
e-o cursă de ogari fără valoare
cea mai înaltă curvă
are turla cea mai mare
e zugrăvită-n patriarh
în președinte
sau primar

aurolacii merg la vot
își poartă libertatea-n pungă
din patru-n patru
să le ajungă
această viață linsă din canal

eu
un muntean fără de munte
fără saivan și fără oi
aș umple mănăstirile cu boi
și peste ei aș bate crucile în cruce
ca să îi aflu grei cu dumnezeu

mă uit în ochii stâlpilor –
ce sinceră lumină!
bătrânul lupilor s-a spânzurat
de-o stea
din gură coada îi atârnă ca o dreaptă
ce poartă infinitul tatuat pe ea

mai caut cârciumi să mă spovedesc
cum o bătrână
numără riduri în ligheanul cu rom
ce moale e strada
în visul mulțimii adorm
și mă visez un dictator
de paie

pe fața mea atâția au pășit
mă tem
că
dacă nu s-au dus departe
eu sunt în urma
bubelor nesparte
și mă mai mint că încă n-am murit