nefirescul surd privește cu speranță
zăpada ce reflectă a stelelor substanță
un câmp de stele mate fără de chip și poate
sub câmpul de lumină se ascunde noapte

deasupra cer de seară oglinda nemuririi
sub totul nefiresc zac zbaterile firii
aproape verde mișcă încearcă se sucește
gandul nebun al vieții fără de cuget crește

o mireasă dalbă tu dorința gheții
frumusețea-ți rece e greul plâns al vieții
și roua norilor ce plângeau în soare
e doar o umbră albă a stelelor neclare

Abise de lumină de grivaț și de moarte
simfonie sumbră a viselor deșarte
inchipuirea-ți toată vremelnic așternută
va pieri deodată cu privirea-ți mută


și firescul fraged al vremurilor verzi
îți va scalda adâncul sub gânduri de amiezi
cu ochi de om aiurea sub tample destramte
vor privi nefirea cu idei mirate

și ochiu-ți neîndoit ce vrea ca să cuprindă
orizontul plin de moarte negraită
va sfârși alene in prag cuprins de seară
odată cu-n rebel mugur de primavară