În ceasul de tăcere un timp a-ngălbenit.
Se cere o speranță secundei canibale.
Un cor de gânduri cerne mirosul de finit
Întors spre neființă din spații abisale.

O spaimă se întinde ca într-un joc târziu
Când, răsucită-n carne, o răsuflare mută
Răsună ca un clopot ascuns într-un pustiu
Cum numai rugăciunea tăcerea o ascultă.

Un fulger cară-un suflet în nevăzut vesmânt,
Durerea ca un tunet în liniste coboară,
Și rece, luna pierde prin stele un cuvânt,
O piatră plânge apa iar apa o omoară.