Viața…
Trăim într-o lume atât de străină,
În întunecime, ne ascundem de cei de sus
Frica, ura, gelozia,
Oare, mai avem ceva de spus?

Singură…
Ascult tăcerea,
Dar… ce se întâmplă?
Și ea m-a abandonat?

Realitatea,
Visul,
Toate astea…
Sunt adevărate?

Dacă da, atunci,
De ce nu fac parte
Din vreuna?
De ce nu mă pot bucura?

Ochii mei,
Înecați în lacrimi,
Se ridică-ncet spre cer,
Unde norii au acoperit
Si ultima rază de lumină…

Vise, dorințe, speranțe,
Atât mi-au mai rămas,
Dar vor pieri în timp,
Totul, va fi spulberat…

Timpul trece atât de greu,
Oare cât voi aștepta
Ca sa mă pot odihni,
În țărână, acoperită de flori și ceară,
Liniștită?

Privesc lucrurile mărunte,
Cum se duc, așa ușor,
Adorm adânc…
Oare e o nebunie?

Lumea mea este un coșmar,
Visez cu ochii deschiși,
Serenada iernii
În tăcere s-a ascuns…

Nu mai e nimic de spus,
Drumurile noastre,
Aici, se despart;
Privim pentru ultima oară
Înapoi spre trecut…