uneori mă trezesc și soarele mă întreabă cine ești tu
blegule de stai și dormi câte patru săptămâni ba uneori
chiar și câte patru ani eu tac și admir rămășițele mă-tii
neînțelegând ce se petrece cu mine și râd fericit de mine
și de vecinii mei care m-au rugat să le împrumut câteva
fasole n-am avut și ei au sărit desperați de la etaj
rămânând vii nu înțeleg ce-i cu soarele ăsta zălud
cine sunt niciodată nu am spus nimănui asemenea prostii
dar el vrea nu știu ce vrea dar țipă și e prea obraznic spun
să mă lase în pace sticlei din dormitor dar el e un surd și
mă tot întreabă mă chinuiește zilnic noaptea visez soare
ziua soare în pat văd soare la casa presei soare la uniune
soare la budă soare și mă ascund sub masă sunt un bioxid
trecut prin eprubeta murdară de sângele tatălui meu iată
cine sunt eu și atunci nu v-am mai văzut niciodată
nici noaptea nici ziua nici la uniune nici măcar la casa presei