în cârciuma de la parter
mi-e sufletul deschis spre cer
și în atâta slină și duhoare
chiar iadul mai frumos îmi pare

a venit între blocuri iar primăvara –
de ce?!
cântă, țigane!
mai tare!
mai repede!
rupe-l! mama lui de acordeon!
mâinile tale sunt mâini de domn
vărsându-mi sufletul pe clape

de când te știu plimbi un burduf
cu ochi închiși
buzele strânse
mustețile înnegrite și tunse
de parc-ai merge la înmormântare

matale boierule poci să îți spui
ce nu am mai spus nimănui:
el îmi dă să beau și să mânc
cu el îmi țin muierea
copiii
cu el am când dă gerul un să culc

cred și eu ca mata în icoane și-n halea
și nu-s om rău
dar mie el îmi e dumnezeu
e în neamul meu de pe când toți locuiau
la cort
și e mai viu decât noi
chiar și eu sunt mai mort

de mi-e boală
de mi-a murit vrun puradel
îndeajuns să pun mâna pe el
cremene sufletul
mi se schimbă căutătura
sunt cum ești matale când guști
beutura

că și eu la matale mai de mult mă uit
și m-oi fi-șelând
voi pricepe întreg
dar umbli zic eu în vorbe cu suflet beteg
și mângâi pagenele
și uiți de ceas
ca o jivină fără de glas
și-o fi zdrăveneală
sau o fi fără minte
da ți-ai făcut dumnezeu din cuvinte