si m-ai strigat pe nume:
o iubire ca un remediu contra maturitatii,
drumul lung de poezie al unei iluzii
valsand haotic si ademenitor
prin aburul ce fusese intotdeauna intre noi.
m-ai stins in indecente surasuri
invaluita intr-un salut-
palid flash-back al unor alte si alte ramasite
de “te iubesc-te urasc”-
pana la secatuita lascivitate a zorilor
cu miros de gutui,aburinde,
ce ne-au pierdut in anonimat.
inca imi mai aduc aminte de tine.
gustul trupului tau pe buzele mele sarate
ma urmareste cu aceeasi sfiala
cu care intri intr-un templu
unde se intorc zeii sa planga…
nu te mai gasesc;
doar coapsa lunii te mai ocroteste acum
ca pe un stins ecou al meu.
camera mea e alba fara tine
iar eu ma intunec inca o data
si mi te dau asa cum sunt
niciodata a mea…
a ta toata pe cand n-am sa-ti mai fiu…