Cred că Dumnezeu a uitat robinetul deschis
de plouă de câteva zile.
Din afișele noii stagiuni,
actorii încep să se dezlipească
și să curgă din ordinea pentru care-au luptat
și-au tras sfori.
Din act în act, din tablou în tablou,
din scenă în scenă.
Figuranții din partea de jos curg primii
la picioarele stâlpului de beton,
în mirosul de urină de câine.
Regizorul, mașinistul și locul desfășurării
au fost luați de șuvoiul canalului.
Uzi până la nume,
actorii rămași nu mai știu unde trebuie să joace.
Le-au rămas doar prețul artei lor și data spectacolului.
Și plouă în continuare,
de-ncepe să curgă și numele piesei.
Actorii se strâng, doar acolo pe afiș, unii în alții,
amestecându-se cu numele rolurilor lor.
După ploaie va merge acasă Yorik
și nu cel ce are doi copii de crescut.
Hamlet va rămâne, dar se va răci,
sau poate nu el, ci acela care-l joacă pe acesta.