M-am întâlnit cu poezia
Avea ochi plânși și glasul trist
Mi-a povestit cum a bătut-o
Și-a violat-o un artist

Cum l-a-ntâlnit la colț de seară
Și-a vrut să-i fie de ajutor
Și l-a îmbiat cu o rimă dulce
Și cu un ritm cuceritor

Dar el a preferat să scrie
Lungi versuri albe fără rost,
Total lipsite de idee,
Și i-a ieșit un lucru prost

Și-a înjurat-o și-a lovit-o
Zicând că numai ea-i de vină
Că poezia-i este goală
Deși gândirea-i este plină

Își ascundea lenea și sila
Zicând că așa simte el
Și nimeni n-are drept să-i zică
Să simtă în alt fel

Și că simtirea lui adâncă-i
Ca o genune fără fund
În care încap tot adevărul
Și universul cel rotund

Și-a tras-o jos, pe lângă dânsul,
Și-a siluit-o până-n zori
Când, săturat de-atâtea versuri,
Și-a coborât capul din nori

M-am întâlnit într-un amurg cu poezia,
Pe drumul care nicăieri nu duce,
Și m-a privit plină de teamă
Și m-a îmbiat cu o rimă dulce