epilogul frivol al unei aventuri amoroase
micimea oamenilor ce nu se pot respecta pentru că nu se mai au
încăpățânarea poetului de a provoca neajunsul
din care se hrănește cum ogorul
din leșuri și fecale

la ce să-mi petrec restul vieții-n regret
ies de fiecare dată pe ușă ca pentru ultima oară - împuținat
inimii mele îi crește o scară
pe care sângele o urcă zilnic mai gâfâit

am învățat să îmi siluesc orgoliul în nopțile copilăriei
când o visam pe mama că mă îmbie întinzându-mi un castron alb
de mămăligă cu lapte
și eu – gândind la mine ca la bărbatul pe care nu l-am cunoscut –
o refuzam cu buzele strânse
și cu mâinile încrucișate peste piept

cât de mult costă acest gest involuntar – rușine și automutilare

febră
anemie
hemoragie

culoarea frumuseții nu o poate traduce decât cel căruia îi scrie
i se scrie
buna vestire