în mine trăiește un gol,
din el se hrănesc amintirile
ce stau atârnate pe sforile sufletului

sunt doar o păpușă pe ațe
manevrată de destin
dacă el îmi spune să tac
tac...
el îmi coordonează mișcările,
nu mă pot opune

sunt doar o păpușă pe ațe...
mâine am să sparg crusta
iar ațele o să cadă,
căci azi am obosit de prea multă așteptare.

* *

se uită în sus să își vadă meșterul
e întuneric;
întrezărește doar două mâini
cu piele zbârcită și uscată, degete subțiri
ce cântă la un pian vechi

pe ritmul muzicii liniștite,
de sub clape,
se preling lacrimi dintr-o ploaie rece
ce curg peste ea

fiecare strop ascunde o parte din ea
și o lovesc ca niște pietre

ea, zace într-o cadă
cu ochii ațintiți în sus,
hipnotizată de sunetele apăsătoare

nici un semn
nici o mișcare

cada se umple tot mai mult,
cu fiecare sunet al claviaturii
viața i se scurtează.

același ritm în fiecare zi

noaptea pianul tace;
ea,
adoarme, învăluită în tristețe.