eu ziceam că era un semn alb
desenat de mine pe fugă

umbrei lui crescând abrupt printre ierburi uscate
îi căutau cu toții multe și inutile răspunsuri

pe vremea când toamna călătorea
prin lumea îmbrăcată în hârtie de ziar
și Raigor desena femei negre în rotund de lună
îmblânzeam împreună teritorii de fum
încercând lumina cu pasul

în fapt de seară peste mări nesupuse
ecouri ciudate se răzvrătesc trecând iluzoriu

el este bătrânul de la far
și din cauza lui
corăbiile mele încărcate cu pietre pietrețiose
borangicuri damascuri și levantine perdele țesute cu fir auriu
țin drumul drept pe timp de furtună

chiar dacă
nu am învățat să trăiesc în liniște faptul de a exista
chiar dacă
nu am învățat oamenii pe de rost
(iau întotdeauna lamura ființelor și mi-o arborez la catarg)
navighez liniștită spre porturi îndepărtate
ancorez în gândul lui și al Singurătății sale

macină întunericul rosturi deșarte imagini precare
trădări și eresuri
Iann locuiește mereu într-o lumină vie
apele vremurilor care trec peste noi
ne vor duce mereu atât de ușor spre departe

noi suntem dintre aceia
care nu au târziul aproape nicicând

Iann poartă de astăzi cu el
un zmeu de hârtie peste apele călătoare
i l-am promis
și iată
îl are