Þinutul acela începe ca visul
Cu oamenii-gânduri când se întunecă.
Martori de ceață depun mărturie
Și eu i-am crezut:
De pe lespedea cărnii că luminau-
Dar nu mă întorc să aflu poruncile.
Și nici să despic firul poveștilor.

Cizmarul de sunete își merită soarta:
Desculț la răspântia nopții,
Zvârle o mână de ținte în cer,
Semințe de mărăcini-
Să-i dea Dumnezeu să repare
Încălțările sfinților.

În anticamera mării
Șade zugravul de apă lină.
S-a mutat în cochilia melcului:
Învelește talazul în somn,
Puiul de apă înaltă.

Îl trezește în zori
Crescătorul de pasăre phoenix-
Bate la geam cu flacăra înghețată.

Ce vină să am dacă vântul
Vine îmblânzit și fără corăbii,
Numai să scuture frunza de rouri?