De la punctul meu la punctul tău:
îmi pare rău.
De la punctul meu la punctul tău:
iartă-mă c-am fost și prost, și rău
cu tine.
De la punctul meu la punctul tău:
liniile drepte mi se par acum curbe,
geometria e plană de-a dreptul,
spațiul meu e gol,
fără zâmbetul tău.
Punctul meu se dilată spre punctul tău,
pătratul tău îl circumscrie pe-al meu,
iertarea ta mă face să zbor
într-un plan superior,
spre tine...
Linia dreaptă dintre noi
a devenit mai strâmbă;
greșeala mea stupidă
s-a transformat în
exercițiu dificil
de geometrie sentimentală.
Oricum, să știi, punctule drag,
în spațiu sau în plan,
în geometria lui Euclid
sau cea a lui Riemann,
vreau să mă ierți
și să mă-ndrepți,
să ne unim din nou în cerc,
să mă iubești,
să te iubesc,
să fim ca la început
noi doi
pe aceeași dreaptă infinită,
paralela unei prietenii
indescriptibile...