scrâșnește fier-betonul blocurilor gri pădurea unui ger cu lună plină
vomită cancer lagărul infam al igrasiei preschimbate în lumină

ca niște urși de râie șobolanii rânjesc redută goliatelor furnici
în păsări ochii roșii aprind zborul iluziei că suntem licurici

plămânii torc sub coșuri sub furnale scuipând cu silă zgură spre înalt
precum un sfânt de mină-n calendare își sapă viața omul de asfalt

culegătorul merelor de post al cinei tăinuite-n bon de masă
ca-n ziua judecății de apoi toți morții stau la coadă să-și ia casă

pian de os capacul la coșciug închide venele de sunet fără lume
și doar poetul lup domesticit își urlă siluirea fără nume