stau aici și
ronțăi alune. tu
stai dincolo și răsucești
o cheie, deschizi o ușă. poeții
scriu mereu despre chei. ei cred că
există mișcări ascunse în atribuțiile cheilor.
de la dreapta la stânga răsucim chei. ușa ta cum
se deschide, te întreabă vecina de la patru, care tocmai
s-a mutat în locul femeii bolnave de cancer. e doar o schimbare
de loc, îți spui. cobori niște scări, ai cheile, te gândești la vecină
la oameni. oamenii nu întreabă niciodată cum se închide ușa
lor nu le plac închiderile. încheierile. capetele de pod
terminațiile nervoase de suflet. cobori niște scări și
îți amintești de păsări aripi albastru și tricoul
kenvelo cu sânge. pe locul lui, o cheie
întoarsă un spațiu hilbert o hiper-
lună un secret pe jumătate
răzuit. asculți S & D
în urma ta scările
urcă și chei
se răsucesc în mâinile Sale pe locurile unde cândva ceilalți învârteau cuie pe degete