uite
încalc jurământul castanelor
și al oglinzilor sparte între dinți
mătur oceanele cu genunchii
și îmi îngrop fruntea în burțile peștilor

pentru că înălțimile catedralelor se respectă

și pentru că
pe umeri nu îmi mai cresc ferigi de frică

irisul obosit va fi lipsit de viitor
asta da decizie

dacă aș fi fost la vârsta liceului îți ziceam
/când zâmbești
parcă se scutură aerul de soare și apare un curcubeu/
dar cum acea vârstă
este un lanț muntos
nu îmi rămâne decât să mă gândesc la tine
în timp ce îmi scutur sandalele de frig

știi
hrana începe din stomac
odată cu prima lumină aprinsă

oricum
sub tălpi am păsări
sub nisip am păsări
în păsări am păsări

e timpul meu
chiar dacă totul este un strat de mucava

atâta te rog să îmi spui și mie
când