Candva, ne-om aduce-aminte iar
de Speranta nascuta din cercuri de Lumina,
candva, ne-om aduce-aminte iar
sa plangem lung pe limba noastra,
caci, pe veci, moartea n-are vreun hotar
cand viata n-are inceput,
candva, ne-om aduce-aminte iar
de cel mai amar si crud regret
al unui prezent ce nascut-a alt trecut;
Si cand in brate iti vei tine mama
vei lacrima iar, tot pe graiul de copil,
caci, ea e femeia ce-a rodit candva o viata,
caci, ea e femeia ce ti-a scris in frunte un destin
iar astazi, tot langa mama ta
ingropi aceasta clipa cu vorbe dulce, alese,
si tot cu mama ta alaturi
te vei inalta la ceruri,
printre fluturi,printre pasari, printre stele,
prin iubirea perpeetua a iubirii,
de-alungul Nemarginirii pe drumul fericirii;
Candva, ne-om aduce-aminte iar
de copilaria stinsa in cenusa atator ani,
si-n gand,se lasa-atuncea linistea,
iar eu, inlantuit in nostalgia asta,
mi-e, totusi, parca, prea tarziu
sa-mi aduc-aminte iar
de ce si astazi, ramas-am tot la fel
de tacut, singur si pierdut
printr-un labirintic azuriu
al unei reci secunde...,-
cand ne-om aduce-aminte iar.

18.06.2005,Cluj-Napoca.