chemarea celor din urma mi se impregneaza in nefericire
si simt cu cioburile promisunilor imi taie si ultima vena de speranta
imi scriu testamentul in ultima clipa de tristete
fara a cugeta la copilariile trecutului ce au disparut
inchise intr-un zid de ceara ce-mi topeste sfarsitul
tot ce mai ramane in minte este glasul celei ucise
doar din lacrimi si vise in inaltul intoarcerii
scriu despre o amintire ce nu a existat decat in sufletul sinucigas
dar ca nu a stiut sa moara decat in mine...fara mila...
testament imi las lacrimile incordate de zambete
alaturi de melodiile stridente ce le canta moartea in chemarea ei
vei primi doar intunericul zilei de iulie si sangele noptii
in care am trait doar din dorinta de a mai vedea o data dimineata
dar nu stiu daca vei intelege ca am murit pentru a fi fericita...
acum inchid ochii increzatori pentru toata viata si simt frica
judecatii fara scrupule a celor ce nu cunoasc decat malul marii...
canta-mi in continuare despre ceea ce nu a fost si ma voi fi renascut...
pentru ca iluzia regasirii ramane in acel copil ce-si noteaza gandurile
pe umbrele unei tigari ce fumega amaraciunea mantuirii...
asta este ceea ce mai ramane din mine...cu un miros de crini...
un testament ce ma va ocroti de TINE...