noaptea
la 1:37 cerul e negru
așa cum mi-am dorit întotdeauna să îl văd
patul meu se îngustează din ce în ce mai mult
mâinile mi se usucă
iar eu nu pot nici măcar să închid ochii

la 1:43 cerul e o poezie
fiecare stea se descompune în câte un vers dadaist
tălpile lor
aranjează cuvinte neînțelese

mâine tot orașul se va topi / va forma o spirală / ce va curge / prin canale / printre pietre / până va forma curcubeul
de la geamul meu se vede deja

e 1:49 și păsările dorm
în pahare de praf
singure și înlănțuite

///