Te sparg ca pe-o sămânță și gust din tine miezul
știind c-o să mă satur – ești foarte hrănitor!

Fixez în calendare o dată când botezul
ne va scălda în rouă cumintele odor

Aprind o lumânare și-o pun la colț de vreme
rugându-mă de ploaie curată în genunchi

Și simt cum mă dezbracă puterile supreme
cuvintele strângându-mi ca spicele-n mănunchi

Îmi ies din carnea albă să văd de sunt lăcusta
ce caută mâncare uitând de toți în jur

Observ cum îmi rămâne în iarba crudă fusta
și verdelui din luncă credință oarbă-i jur

Sunt dornică de-a naște a nu știu câta oară
indiferent de faptul că daună provoc

Cum Mulga sau Joiana din zori și până-n seară
îmi folosesc toloaca umbrind același loc