dacă moartea m-ar privi în ochi
mâine la prima oră
m-aș da încet jos din pat
i-aș povesti despre fiecare moment
în care am fost mai mult al ei decât al meu
(amintindu-i adică orele când pumnii mei au refuzat
să-i aducă ofrande)
dar voi fi totdeauna diplomat
o să-i arăt camera de zi unde îmi primesc oaspeții
o să-i dau cel mai bun fotoliu
o să-i prepar cel mai bun ceai
și dacă nu s-ar grăbi prea tare
aș putea să-i arăt albumele cu fotografii
masa de scris
cana primită cadou înfățișând un fragment de basm
papucii pe care i-am purtat la spital
când m-am operat de apendicită
și dacă tot ar mai avea puțină-puțină răbdare
aș îndrăzni s-o rog să mă lase în ziua aceea
să deschid fereastra până la perete
pentru ca dimineața să mă întind
ca o perdea umflată de vânt
probabil că asta aș ruga-o pe moarte
(deși nu pot să bag mâna-n foc)
dacă m-ar privi mâine la prima oră în ochi.