între coloane din marmură crăpată
ochii vii de îngeri anonimi
picura stropi de verde crud
printre gene.
îi ocolesti din instinct

(ție îți plac fructele și femeile coapte, așa-i?)

în urma lor pământul respiră,
și se îndoapă cu cercuri mari de abur
din nările lor

simți o senzație de greață,
de prea plin
undeva între buze
guști din savoarea divinului
și are gust de lămâie

îți plimbi limba circular în jurul buzelor
în căutarea dulceții, a absolutului
dar tot ce guști e primăvara în acru
dinții ți se sterpezesc și buzele ți se strâng

nu-ți place... de ce ai scuipat tinerețea?
iată dulcele, iată amarul, iată-le împreună
iată roșul vieții tale sub semnul desfrânării
dulcele nedulce din albul tău pătat

stăm la masa ta de lemn, față în față,
palmele ți-au îngropat chipul zbârcit
nu-i nimic, ochii mei îți văd dincolo de chip

tu nu ai nici măcar aromă de lămâie
mierea ta e zaharisită,
zilele la fel de sărace ca nopțile
sângele din venele tale curge încet, împiedicat
notele din respirația ta fac pauze mari
și nu au tonuri înalte.
finalului tău nu i se vor închina aplauze,
nici rămas bun.